Pagini

30 ianuarie 2015

Clasificarea jocurilor

Jocuri de asamblare 

La after school stimulam inteligenta si creativitatea copiilor si prin intermediul jocurilor. Aceste jocuri sunt formate din piese asamblabile cu care copiii își pot crea cu ușurință propriile jucării. Piesele sunt de diferite forme și culori, astfel încât să se îmbine cât mai bine cu celelalte piese. 

Unele piese sunt piese simple, altele au atașate roți (pentru construirea vehiculelor), altele au agățătoare, altele pot avea și alt fel de „accesorii”. Astfel de seturi de jucării exersează vederea copilului în spațiu dar și perpsicacitatea acestuia.

Jocurile de puzzle sunt seturi de piese, de obicei de formă neregulată, asemănătoare cu cea din figura alăturată. Fiecare piesă conține o „bucățică” dintr-o imagine. Scopul jocului este ca copilul să reconstituie imaginea originală îmbinând piesele de puzzle.

Un alt tip de puzzle este tăblița cu 15 numere (așa-numitul 15-puzzle). La începutul jocului, pe o plăcuță păratică, 15 plăcuțe pătratice cu numere de la 1 la 15 sunt puse în dezordine, pe 4 rânduri și 4 coloane. 

Scopul jocului este să se aducă tăblițele în poziția în care cele 15 numere sunt în ordine crescătoare (1, 2, 3, 4, 5, ... , 14, 15), pe tablă fiind disponibil un loc liber, cu aceeași suprafață ca plăcuțele, pentru a permite jucătorului să mute plăcuțele.


Păpuși, animale de pluș, miniaturi, vehicule 

Păpușile și animalele de pluș sunt printre cele mai populare jucării, deși ele prind mai bine copiilor mai mici. În general fetele preferă păpușile și bebelușii de jucărie iar băieții animalele de pluș dar mai ales vehiculele. În ziua de azi, păpușile încep să semene cât mai mult cu persoanele reale, ca de exemplu celebra Barbie și "iubitul" ei, Ken.

Păpușile sunt de obicei miniaturi ale unor persoane adevărate, chiar dacă păpușile reprezentând bebeluși sunt de multe ori în mărime naturală. Se face de multe ori diferența dintre o păpușă și o figurină de acțiune. 

Figurina este făcută de obicei din plastic sau este semi-metalică și de foarte multe ori imită personajele din desenele animate Figurinele ca Action Man sunt destinate cu precădere băieților iar păpușile sunt destinate cu precădere fetelor.

Jocuri problemă 

Cubul lui Rubik
Astfel de jocuri pun la încercare ingeniozitatea și perspicacitatea copilului; aceste jocuri pun copilul în fața unei dileme, astfel încât inteligența lui să fie pusă la încercare.

Cubul Rubik
Cubul lui Rubik este unul din cele mai populare jucării problemă. El consistă dintrun cub a cărui fețe sunt împărțite în câte 9 pătrate mai mici, în 6 culori: roșu, galben, albastru, verde și alb. Coloanele și rândurile se pot roti, astfel încât pozițiile pătratelor mici să se modifice. Scopul jocului este aducerea potrivirea culorilor pătratelor mici astfel încât fiecare față să aibă numai pătrate de o anumită culoare.

Deci la finalul jocului, cubul Rubik va avea o față complet roșie, una galbenă, una albastră, una verde și una albă. Totuși, rezolvarea cubului lui Rubik este destul de dificilă deoarece se pot realiza 43 252 003 274 489 856 000 de combinații diferite. 

Jocuri strategice
Țintarul (cunoscut și sub numele de moară[1] sau car[2]) este un joc de societate jucat în doi, din categoriajocurilor de strategie. Tabla de joc are desenate trei pătrate concentrice și conectate la mijlocul laturilor, ca în figura alăturată. Colțurile dreptunghiurilor și mijloacele laturilor sunt marcate cu puncte care arată cele 24 de poziții în care se pot plasa cele 18 piese, câte nouă de fiecare jucător. 

Dame este un joc pentru două persoane bazat pe strategia jucătorilor. Jocul este mai puțin răspândit în Germania, fiind foarte popular în schimb Rusia și Olanda unde se organizează adevărate campionate. 

Mingea, cea mai cunoscută jucărie pentru aer liber. Aceasta prinde bine la baieti cat la fetite.

Coarda, adică o sfoară mărginită care este învârtită concomitent de două fete în aceeași direcție, una ținând de un capăt, cealaltă de celălalt capăt, urmând ca cea de-a treia să sară coarda atunci când aceasta se apropie de sol. 

Cercul, o jucărie pentru aer liber o jucărie extrem se simplă, destinată copiilor mici. Înainte era o simplă bucată de sârmă în formă de cerc. Până în ziua de azi, roata a evoluat mult: nu mai este din sârmă ci din plastic și acum are și spițe.

Jocurile de computer constituie o categorie de aplicații software care este destinată distracției. De la apariția acestora, în lumea computerelor, în anii 1970, până astăzi, industria a evoluat, astfel că putem vorbi cu ușurință de multe evenimente de prezentare a jocurilor, cum ar fi E3 sau CeBit la nivel mondial sau CERF înRomânia, precum și de câteva organizații de jucători profesioniști.

Imaginația în timpul jocului este importantă pentru dezvoltare. Prin urmare, atunci când un copil se așează la calculator, acesta este limitat, deoarece mecanismul jocului – reprezintă un algoritm pregătit. Jocul redă imaginația autorilor – a adulților și, toata creativitatea copilului – rămâne lipsită de substanță. Prin urmare, copiii preferă jocurile electronice în detrimentul celor tradiționale, pentru că primele nu 
necesită efort, sunt mai ușoare și mai rapide. 

Pasiunea pentru jocurile pe calculator poate descuraja de fapt, pasiunea pentru lectură. Cititul - înseamnă efort din greu, pentru a transforma cuvintele în imagini, pentru a manifesta empatie fata de eroi. În jocul pe calculator toate aceste etape pot fi ușor omise.

Un plus al jocului tradițional este implicarea în activitate a grupurilor de copii. Acest lucru înseamnă că copilul învață să coopereze, să stabilească reguli şi este responsabil de respectarea acestora. Un joc pe calculator, este de fapt, unul egoist.

În timpul jocului, copiii acumulează tensiunea musculara, fie că este vorba de jocurile tradiționale, fie la calculator. Și dacă în timpul jocului tradițional tensiunea este eliberată în urma unor acțiuni fizice (alergat, țipat), atunci în timpul jocului online acest lucru nu se întâmpla. Tensiunea musculară neeliberată implică reacții agresive. Dacă veți încerca să luați calculatorul de la copilul implicat într-un joc – veți primi in schimb agresiune. Acest fapt nu depinde de caracterul copilului şi nici de educație, corpul protestează – a acumulat energie din emoții.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu