Stiati ca pe 10 martie 1876 s-a inventat telefonul?!

Avea 29 de ani când, la data de 7 martie, Alexander Graham Bell a primit brevetul pentru invenţia care a schimbat omenirea pentru totdeauna: telefonul.

Totul a început în anul 1874 când Graham Bell lucra la un aparat telegrafic armonic, motiv pentru care omul de ştiinţă a primit finanţare de la Gardiner Hubbard şi Thomas Sanders. În martie 1875, Bell l-a vizitat pe Joseph Henry, directorul Institutului Smithsonian şi i-a cerut un dispozitiv electric cu mai multe arcuri prin care spera să transmită vocea.

Doi oameni de ştiinţă, acelaşi "telefon"!

În acelaşi timp, Elisha Gray experimenta şi el şi a folosit un transmiţător cu apă. Pe 14 februarie 1876, Gray a depus patentul unui telefon, la doar două ore după Bell, concurenţa dintre cei doi fiind acerbă. Western Union Telegraph Company, însă, l-a ales pe Alexander pentru a dezvolta propria tehnologie de telefonie. Bell a apelat la justiţie, Curtea Supremă a SUA dându-i dreptate şi acordându-i dreptul de a dezvolta el însuşi propria reţea telefonică, prin compania pe care o deţinea.

Pe 10 martie 1876, Bell a folosit, pentru prima oară, telefonul cu un transmiţător lichid, asemănător cu designul lui Elisha Grey. Vibraţia diafragmei a făcut un ac să vibreze în apă, schimbând rezistenţa electrică din circuit. "Domnule Watson, vino aici. Vreau să te văd", a spus Bell, iar Watson a auzit. Aceasta fost prima convorbire telefonică.

Invenţia, însă, nu a fost lipsită de controverse. Bell a fost acuzat că i-a furat invenţia lui Gray, care a explicat sistemul de telefonie care se ajută de apă. Dar Bell a reuşit să replice, folosind un patent mai vechi, care înlocuia apa cu mercurul.

Pentru mai multe inventii si descoperiri ale lumii va asteptam la Clubul de stiinta din cadrul Creartes after school in fiecare Vineri, de la ora 16:00.

Marele Pictor de Emilia Plugaru

        Vara, bună prietenă cu Toamna, gospodăreşte pe ici pe colo, chiar dacă vremea ei a plecat. Totuşi într-o bună zi Toamna îşi intră în drepturi. Odată cu ea vin şi ploile reci şi mărunte. Nu e frunză sau firicel de iarbă să nu tremure în faţa ploiţei ciobăneşti. Soarelui i se face milă de sărmanele frunze. Îşi trimite razele să le încălzească şi nu observă că din zi în zi el însuşi se împuţinează, se face mic, tot mai mic. Nu e de glumă, să încălzeşti luni în şir e lucru greu, a obosit bietul soare. Are nevoie de odihnă. Adoarme, moţăie, se trezeşte, mereu e somnoros, îşi zice că odihna e lucru minunat, dar cum să laşi vietăţile fără pic de căldură? Somnul însă îl ia pe neprins de veste. Doarme câteva zile, se trezeşte, priveşte şi nu-i vine să creadă. Pământul e inundat de lumină. Atât de mult aur soarele nu a mai văzut. Ce o fi? se întreabă. Apoi se dumereşte. Câteva raze nu s-au întors. Au rămas să vopsească, să coloreze, să lumineze copacii, fructele, dealurile şi vâlcelele.

        - Tabloul pământului e minunat, îşi zice el şi e mândru, e foarte mândru. Cât timp razele rămase în frunze luminează, poate să lenevească un pic. Doar că... Pe ici pe colo ar mai fi de îndreptat câte ceva. Uite pe deluţul cela e bine să adauge un pic de roşu, pe celălalt un pic de portocaliu, poamei i-ar sta de minune în violet, iar merele... mărul e frumos dacă jumătate e galben, jumătate e roşu.

        Şi Măria-sa Soarele îşi meştereşte rapid o pensulă, apoi fără să stea pe gânduri se implică în crearea unei capodopere de care cu toţii ne bucurăm în fiecare an.

        Şi doar gospodina Toamnă nu-şi găseşte loc de atâtea trebi. Aleargă, strânge, adună, pune în hambare, nu vede lumea în jur! Abia după ce răsună muzica, însemnând că vinul în poloboace e fiert iar nunţile şi cumătriile-s în toi, îşi scoate şorţul, urcă pe un nouraş şi priveşte cu mândrie la gospodăria ei.

        - Au! strigă brusc harnica Toamnă. Câtă frumuseţe, câtă culoare! Vezi? îi zice ea nouraşului, nu e pe lume o pictoriţă mai mare ca mine. Îţi place?

        - Îmi place, bineînţeles, cum să nu-mi placă, răspunde nouraşul, numai că...

        aceasta nu e opera dumitale, e a marelui Soare! El e marele Pictor!

        - Ba eu sunt marea Pictoriţă! se înfurie Toamna. Ca să te conving voi crea imediat un nou tablou!

        Cu un burete făcut din nori fioroşi, cenuşii, şterge rapid tot aurul. Pe ici, pe colo lasă pete de galben murdar şi fiindcă pentru ea culoarea gri e cea mai preferată, pământul acum e colorat în gri.

        - Hm... exclamă Toamna mândră de sine, nu am ce zice... Sunt talentată. Nici nu se compară cu ce era înainte... Hei!

        Îl strigă pe nouraş, dar acesta nu mai e căci brusc Soarele se trezeşte, alungă norii, priveşte spre pământ şi vai! Nu are cuvinte.

        - E trebuşoara Toamnei, nu poate Soarele de necaz. E imposibil să refacă ceva... La primăvară, la primăvară le va drege pe toate... Acum o va chema pe bătrâna Iarnă care va îmbrăca Pământul într-o mantie albă şi strălucitoare.

        În scurt timp culoarea gri e acoperită, Toamna, agitată, nu pricepe ce se întâmplă, dar Iarna nu-i dă răgaz. Îşi continuă nestingherită munca.

        - A venit Iarna! A venit Iarna! strigă mulţime de copilaşi.

        Săniuţele sunt scoase din case şi duse la derdeluş. Bucurie, voie bună, râsete şi veselie! Şi doar sărmana Toamnă nu pricepe ce se întâmplă.

        - Încă e toamnă, porneşte să le zică tuturor, însă nimeni nu-i dă atenţie aşa că într-un târziu se dă bătută şi pleacă. La anul neapărat va încerca din nou să-l convingă pe nouraş că nu Soarele, ci ea e marele Pictor!

Pentru mai multe povesti grozave va asteptam la after school de Luni pana Vineri intre orele 09:00 - 19:00.

Stiati ca...? - Corpul uman

Astazi la after school vom vorbi despre structura corpului uman.

Toti bebelusii se nasc cu ochii albastri. Dupa cateva ore de la nastere, culoarea se poate schimba. 

Majoritatea oamenilor ajung pana la urma sa aiba ochi de alta culoare.

Organismul uman contine aproximativ cinci litri de sange.

Atunci cand v-ati nascut aveati 350 de oase, iar dupa terminarea copilariei 144 dintre ele s-au unit intre ele.

Cresterea creierului se opreste in jurul varstei de 15 ani. Creierul continua sa transmita semnale sub forma de impulsuri electrice timp de aproximativ 37 de ore dupa moarte.

O persoana sub 30 de ani inhaleaza de doua ori mai mult oxigen decat una de peste 80 de ani.

O persoana obisnuita respira cam 74 de milioane de litri de aer de-a lungul vietii.

Muschiul ochiului este cel mai rapid din organism. El se contracta in mai putin de o sutime de secunda.

Unghia degetului mijlociu creste cel mai repede. O unghie ajunge la lungimea normala cam in 150 de zile.

Inima pompeaza mai mult de 3.500 de litri de sange in timp de o ora. De-a lungul vietii inima bate de aproximativ 2.700.000.000 de ori. In corpul nostru sunt mai mult de 12.00 de km de vase de sange.

Un barbat obisnuit mananca in jur de 50 de tone de alimente de-a lungul vietii pentru a mentine o greutate de 80 de kg. In momentul primei respiratii un nou nascut trebuie sa inspire cam de cincizeci de ori mai puternic decat un adult.

Omul are aproximativ 76 000 de fire de par pe cap.

Atunci cand tesuturile si organele sunt private de oxigen, sangele capata culoarea albastra

Sunt necesare aproximativ 200.000 de incruntari pentru aparitia unui rid permanent deasupra sprancenelor.

Inima femeii bate mai repede decat cea a barbatului.

Istoria jucăriilor

Copiii încep să se joace pe la un an şi jumătate; atunci deosebesc joaca de alte activităţi. Au nevoie să se joace, ca să crească sănătoşi. Prin joacă, îşi modelează o lume proprie, aflată între lumea reală şi cea imaginară, modelată după nevoile lor sufleteşti. Acolo scapă de constrângerile lumii reale până cresc mari. 

Folosind jucăriile, copiii descoperă lumea în care trăiesc şi regulile ei, propriul corp, cauzele şi efectele unor acţiuni, pregătindu-se să trăiască între oameni.

Ce spun arheologii

S-au găsit jucării în temple şi oraşe străvechi. Pe valea Indusului s-au descoperit cărucioare, jucării de suflat în formă de păsări, maimuţe şi jucării care alunecau pe un lanţ. O tablă de joc sumeriană (aprox. 2.600 î.Hr.) a fost găsită în Ur. În frescele egiptene apar oameni jucându-se. În Grecia sunt vase pictate cu Ahile şi Ajax, jucând un fel de table. În Egiptul antic, copiii aveau păpuşi cu mâini mobile, din piatră, lut ars sau lemn. Dar, în vremuri străvechi, nu numai copiii se jucau, ci şi oamenii mari!

Primele jucării au fost făcute din ce au avut la îndemână: piatră, lemn, lut, frunze, nuiele, pânză, lână, ştiuleţi de porumb, os, pene, plută, ceară, fildeş, rafie, frunze de palmier, trestie de bambus, hârtie…

Despre copiii din Occident

În Occident, până la sfârşitul secolului al XVI-lea, copilăria era considerată o vârstă a neîmplinirii. Ea dura de la naştere până la trei ani, când copilul învăţa să meargă şi să se hrănească. După această vârstă, era considerat un adult neîmplinit şi părinţii se străduiau să-l facă să crească repede. Mai aveau atunci copiii timp de joacă? Da, căci şi adulţii se jucau foarte mult! Aceasta dăuna productivităţii muncii şi unii au încercat să interzică jocurile. Abia începând cu secolul al XVII-lea, când se dezvoltă meşteşugurile şi apoi industria, oamenii încep să muncească din greu şi nu mai au timp de jocuri. Copiii nu pot munci alături de părinţii lor şi sunt lăsaţi să se joace…

În ţările protestante, toţi trebuiau să muncească, chiar şi copiii, ca să se mântuiască, şi jocul a fost interzis. Abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea a fost interzisă munca copiilor în fabrici, iar copiii au primit dreptul de a se juca.

Pe măsură ce copiii au devenit importanţi în ochii celor mari, au devenit importante şi jucăriile lor. Au apărut, cu timpul, ateliere meşteşugăreşti unde se fabricau manual păpuşi din lemn, ghips, porţelan sau din ceară, cu păr implantat cu migală, cu haine şi accesorii din mătase şi piele naturală. Dar erau numai pentru cei bogaţi…

De atunci, lucrurile s-au schimbat simţitor. Pentru că joaca este importantă pentru educaţia copiilor, adulţii le dăruiesc tot felul de jucării, fabricate din plastic: păpuşi, jocuri de construcţie, maşinuţe, animale de pluş, soldăţei şi figurine, avioane şi vaporaşe, puzzle…

Dar la noi?

Dacă o vă întrebaţi părinţii şi bunicii cum se jucau, veţi descoperi jucării straşnice! Copiii se jucau, ca şi voi, mai tot timpul. Dar, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi oamenii mari se jucau, în zilele de sărbătoare, pe pajiştile de la marginea satului. Cu mingea…

În Ardeal, la sfârşitul secolului al XIX-lea, băieţii făceau mingi din păr de vacă sau de cal. Ţesălau animalele vara, când năpârleau, spălau bine părul cu apă şi îl făceau ghemotoc. Odată uscat, mingea era gata! Alţii îşi făceau minge din cârpe vechi, înfăşurate şi strânse bine, să nu se desfacă.

Se jucau mult, şi părinţii, şi copiii, cu arşicele, oasele de la încheietura piciorului din spate de la oaie sau capră. E un joc moştenit de la romani…

Mulţi copii ridicau toamna pe maidane zmeie, luându-se apoi la întrecere. Care era mai îndemânatic dobora zmeiele celorlalţi copii.

Primăvara, copiii îşi făceau jucării vii din bondari! Îi prindeau cu ajutorul unor beţişoare cu vârful acoperit de clei de copac. Apoi îi legau cu o aţă lungă şi le dădeau drumul. Bondarii se ridicau în zbor, iar copiii alergau după ei, ţinând bine de aţă, să nu le scape…

Cu ce se mai jucau băieţii? Cu cercul, cu fluiere din salcie sau cu viori din coceni de porumb, cu cai din lemn, dar şi puşcoace din lemn de soc, cu gloanţe din ghemotoace de cânepă, cu titireze făcute din fuse vechi şi câte şi mai câte… Iar fetele, cu păpuşi de cârpă…

La Creartes after school avem o mulţime de jucării pentru toţi copiii!

Istoricul zilei de 8 martie

La început, Ziua Femeii era un evniment politic, dar cu timpul şi-a pierdut din semnificaţiile reale, devenind simplu, o ocazie pentru bărbaţi de a-şi exprima iubirea faţă de femeile din jurul lor, într-un mod asemănător zilei de Valentine’s Day. La noi, sărbătoarea de 8 Martie se împleteşte cu tradiţia locală a Mărţişorului, fiind considerată de către mulţi şi Ziua Mamei, aceasta fiind o reminiscenţă a ideologiei comuniste.

Dar 8 Martie este mai mult decât atât! 8 Martie înseamnă în primul rând o celebrare a realizărilor femeilor şi în acelaşi timp o reafirmare a dorinţei de luptă pentru drepturi şi egalitate!  

Să ne reamintim cele mai importante momente ale acestei lupte:

1857 Originea Zilei Internaţionale a Femeii o găsim la mijlocul secolului XIX. În data de 8 Martie 1857, la New York, muncitoarele de la fabricile de textile au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva condiţiilor inumane de muncă şi a salariilor foarte mici. Femeile au fost dispersate cu brutalitate de poliţie.

1908 În data de 8 Martie 1908, 15 mii de femei au mărşăluit la New York, cerând să le fie micşorată ziua de muncă, salarii mai bune, dreptul la vot şi încetarea exploatării copiilor pentru muncă. Sloganul lor era: “Pâine şi Trandafiri”, pâinea simbolizând securitatea economică iar trandafirii, o îmbunătăţire a calităţii vieţii lor. Această revoltă pentru drepturi a femeilor  a fost curând asimilată de către Mişcarea socialistă. În luna mai a aceluiaşi an, Partidul Socialist din America a stabilit ca ultima duminică a lunii februarie să devină Ziua Naţională a Femeii.

1909 Prima Zi Naţională a Femeii a fost celebrată în Statele Unite în data de 28 Februarie 1909.

1910 La nivel internaţional, organizaţiile socialiste din întreaga lume s-au întâlnit în anul 1910, la Copenhaga, în Danemarca. În cadrul acelei întâlniri, Internaţională Socialistă a propus o Zi Internaţională a Femeii.

1911 În data de 19 martie 1911,  Ziua Internaţională a Femeii a fost sărbătorită pentru prima dată în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. În acea zi, peste un milion de bărbaţi şi femei au ieşit în stradă pentru o serie de revendicări.

Un alt moment istoric pentru lupta femeilor şi pentru însemnătatea zilei de 8 Martie, este tragedia de la fabrica Triangle Shirtwaist – New York, din 25 martie 1911, când într-un incendiu cauzat de nerespectarea siguranţei angajaţilor,  au murit peste 140 de oameni, majoritatea femei. Tragedia a scos în stradă peste 100.000 de protestatari, femei şi bărbaţi.

1913-1914 Ziua Internaţională a Femeii devenise şi un mecanism de protest împotriva Primului Război Mondial. Femeile ruse au sărbătorit prima lor zi internaţională a femeilor în ultima duminică a lui februarie. În toată Europa, un an mai târziu, femeile au mărşăluit pentru pace şi pentru a-şi susţine cauzele.

1917 Patru ani mai târziu, în anul 1917, după ce două milioane de soldaţi ruşi pieriseră pe front, mamele, soţiile şi fiicele lor au ieşit în stradă în ultima duminică a lui februarie pentru a protesta împotriva războiului. “Pâine şi pace” era sloganul lor.

1977 În anul 1977, Organizaţia Natunilor Unite şi-a asumat responsabilitatea pentru adoptarea unei zile internaţionale a femeii. În acel an, Adunarea Generală ONU a adoptat Rezoluţia 32/142, invitând fiecare ţară să proclame, orice  zi a anului, în acord cu obiceiurile şi tradiţiile sale, ca “Zi a Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeii şi Pace Internaţională”. Nu a fost menţionată  în mod specific data de 8 martie, însă multe ţări au ales să celebreze femeile în această zi.

“Este o zi când femeile sunt recunoscute pentru realizările lor, neţinând cont de diviziuni naţionale, etnice, lingvistice, culturale, economice sau politice. Este o ocazie  când trebuie să ne amintim eforturile şi realizările din trecut şi, cel mai important, să privim în perspectiva la potenţialul neexploatat al femeilor şi la oportunităţile ce le astepata pe femeile viitoarelor generaţii”. (UN Womenwatch – organism ONU).

Elevii de la after school si-au sarbatorit mamicile prin cantece si voie buna. Imagini de la eveniment aici: http://www.creartes.ro/galerie-foto.php 

Antonio Vivaldi

Antonio Lucio Vivaldi este cel mai de seama reprezentant al barocului muzical venetian. S-a nascut la Venetia la 4 martie 1678, in urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi si Camilla Calicchio. A murit la Viena la 28 iulie 1741, ca urmare a unei imbolnaviri subite (inflamatie interna) si a fost inmormantat in cimitirul spitalului.

Imbratisand de timpuriu calea preotiei, Antonio Vivaldi a fost supranumit si Il Prete Rosso (Preotul Rosu), datorita culorii parului sau (mostenire probabil genetica). Primul nucleu al familiei Vivaldi, despre care exista referinte documentare certe, a ajuns la Venetia in prima jumatate a anului 1665 . Bunicul Agostino, fusese brutar sau croitor si murise la Brescia, probabil in 1665 sau 1666. Bunica Margherita, parasise acest oras fie cu putin inainte, fie dupa moartea sotului sau si era insotita de cei doi fii ai lor, Agostino ([n varsta de 21 de ani) si Giovanni Battista (de 11 ani). Cel din urma avea sa devina in 1678, tatal compozitorului Antonio Vivaldi. Adolescentul Antonio a primit tonsura monahala la 15 ani si a fost hirotonisit preot la 25.

Atins de o maladie cronica despre care se presupune ca era astm, Il Prete Rosso s-a indepartat cu incetul de indatoririle sale ecleziastice incepand din 1703, iar din acel moment a putut sa se consacre compozitiei si invatamantului. Numit profesor (insegnante, instructor) de vioara la Ospedale della Pietà (asezamant rezervat orfanelor si copilelor ilegitime ale orasului), in pofida unor intreruperi, uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, intre 1718 si 1720), Vivaldi avea sa ramana fidel acestei functii pana in 1740.

Totusi, a inceput sa calatoreasca din ce in ce mai mult ca virtuoz si compozitor la Roma, in 1722 si 1724, unde a cantat in fata Papei; probabil la Dresda si in Darmstadt; cu siguranta la Amsterdam, unde a fost publicata cea mai importanta parte a creatiei sale; la Florenta, Praga si la Viena, unde a murit, uitat de prieteni si de rude. La Ospedale della Pietà, avea sa infiinteze o orchestra de fete (devenita celebra in intreaga Europa) si sa compuna intens pentru concertele publice pe care asezamantul le oferea duminica.

Acestor ocupatii, deja solicitante pentru un om care se plangea fara incetare de sanatatea sa oscilanta, din 1713 li s-a adaugat o debordanta activitate de impresar si de compozitor de opere, domenii in care a capatat o autoritate suficient de mare pentru a provoca rivalitati tenace, concretizate chiar intr-un pamflet redactat de Benedetto Marcello (Il Teatro alla moda, 1720).

Se pare ca de-a lungul intregii vieti, Vivaldi a fost considerat ca un artist aflat in afara normelor, extravagant de buna voie, chiar scandalos (dusmanii lui aveau cum sa raspandeasca barfe, mai ales in legatura cu atractia lui afisata fata de bani si de fast sau cu iubirile lui reale sau presupuse, printre altele fata de o mezzo-soprana pe nume Anna Girò, fiica a unui peruchier francez numit Giraud si pentru care a scris un numar mare de pagini vocale).

Consacrarea in toate genurile muzicale avea sa-i confere compozitorului o glorie internationala incontestabila fara precedent in istoria muzicii. Multi calatori care treceau prin Venetia cautau sa-l vada si sa-l asculte pe "Preotul rosu", de la Edward Wright la violonistul Pisendel, de la flautistul J. J. Quantz, epistolarul De Brosses si pana la regele Friedrich al IV-lea al Danemarcei. Exista numeroase si pretioase marturii asupra ceea ce reprezenta viata muzicala venetiana si asupra efectului electrizant al interpretarii si creatiilor lui Vivaldi.

Culegeri tiparite si copii in manuscris (mai ales concerte) ale lui Vivaldi au circulat in intreaga Europa pana in jurul anului 1750 si se stie ca, incepand din 1720, Johann Sebastian Bach a avut pentru aceste lucrari un asemenea entuziasm, incat a recopiat sau a transcris un mare numar dintre ele (cea mai cunoscuta si mai interesanta dintre aceste transcriptii fiind aceea a Concertului pentru patru viori (Op. 3 Nr. 10) in Concertul pentru patru clavecine (BWV 1065), asigurand astfel, fara sa fi intentionat, supravietuirea lucrarilor modelului sau.

Pentru lectii de pian va asteptam cu drag in cadrul Creartes after school.

Gabriel García Márquez

Astazi la cursul de literatura din after school vom discuta despre un scriitor indragit de mii de cititori.

Gabriel García Márquez s-a născut la data de 6 martie 1927, în municipiul Aracataca, aflat pe Coasta Atlantică Columbiană, ca fiu al lui Gabriel Eligio García şi al Luisei Santiaga Márquez Iguarán. A fost crescut de bunicii materni, colonelul Nicolás Márquez şi Tranquilina Iguarán, în Aracataca.

Copilăria sa este relatată în memoriile sale: Vivir para contarla (Sa trăieşti pentru a povesti). În anul 2007 s-a întors în Aracataca, după o absenţă de 24 ani, pentru a primi omagiul adus în onoarea sa de către guvernul columbian la împlinirea celor 80 ani de viaţă şi 40 de la prima publicare a celei mai cunoscute nuvele: Cien años de soledad (Un veac de singurătate).

În 1936 moare colonelul Nicolás Márquez, motiv pentru care Gabriel García Márquez vine în Sincelejo, Sucre cu părinţii săi. Luni după aceea se mută în Barranquilla pentru a studia. În 1940 studiază primele clase în Colegiul San José (azi Institutul San José), după care călătoreşte în Zipaquirá şi termină ultimii doi ani şi bacalaureatul în Liceul Naţional de Baieţi (azi Colegiul Naţional San Juan Bautista de La Valle), până în 1946. În 1947 se duce în Bogotá cu intenţia de a studia Dreptul şi ştiinţele Politice în Universitatea Naţionala din Columbia, carieră pe care o abandonează pentru a pleca în Cartagena de Indias să lucreze ca reporter la ziarul El Universal, după ce la 9 aprilie 1948 este asasinat liderul popular Jorge Eliécer Gaitán şi îi sunt arse câteva din scrierile sale din pensiunea unde locuia.

La sfârşitul anului 1949 revine în Barranquilla unde lucrează ca reporter şi columnist la ziarul El Heraldo. La cererea scriitorului Álvaro Mutis, García Márquez se întoarce în Bogotá în 1954 şi lucrează ca reporter şi critic cinematografic la ziarul El Espectador. În 1958, după ce rămâne o perioadă în Europa, Gabriel Márquez se întoarce în America Latină şi rămâne în Venezuela.

În Barranquilla s-a căsătorit cu Mercedes Barcha, care foarte curând i-a dăruit doi băieţi: Rodrigo (născut în 1959 în Bogotá) si Gonzalo (născut în Mexic trei ani mai târziu).

În 1960 după triumful revoluţiei din Cuba se duce în Havana şi lucrează pentru agenţia de presă creată de guvernul cubanez Presa Latină unde se împrieteneşte cu Ernesto Guevara.

În 1961 se instalează în New York fiind corespondent la Presa Latina. Decide să se mute în Mexic atunci când exilaţi cubanezi nu erau de acord cu reportajele sale, iar CIA îl critică şi ameninţă.

În 1967, García Márquez publică cea mai cunoscuta opera a sa: Cien años de soledad (Un veac de singurătate), istorie care povesteşte trăirile familiei Buendía în imaginarul sat Macondo. Opera este considerată ca aparţinând realismului magic.

în 1969 se instalează in Barcelona (Spania) unde trăieşte mai mulţi ani stabilind legături cu numeroşi intelectuali.

Din 1975 locuieşte în Mexic, Cartagena de indias, Havana şi Paris.

În 1982 primeşte Premiul Nobel pentru Literatură.

în 1988 este preşedintele unei grupări editoriale şi proprietarul revistei Revista Cambio în Columbia, dar în 2006 îşi vinde acţiunile.

În 2002 publică autobiografia sa intitulată: Vivir para contarla (A trăi pentru a-şi povesti viaţa).

În 1981 decide să se retragă în Mexic, unde locuieşte şi în prezent, datorită persecuţiilor politice din partea guvernului Julio César Turbay Ayala (1978-1982).

La 22 martie 2008 scriitorul columbian Gabriel García Márquez celebrează nunta de aur cu soţia sa Mercedes Barcha.

Ce înseamnă motivaţia în învăţare?

Motivaţia este un proces esenţial în procesul de învăţare. Ea este de două feluri: intrinsecă (vine din interior, de exemplu: satisfacţia de a face singur un lucru, plăcerea de a realiza o activitate) şi extrinsecă (există un obiect sau o persoană în exterior care te ajută să continui o sarcină, care te determină să o duci până la final)

Care sunt condiţiile de a trezi interesul pentru învăţare la scolarii mici?

Copiii au o curiozitate înnăscută. Le place să exploreze şi să descopere. Acestea sunt cele două elemente cheie în procesul lor de învăţare. Dacă explorarea pe care o fac le aduce sentimente de bucurie, dacă curiozitatea lor este satisfăcută, dorinţa de a retrăi aceleaşi sentimente îi vor determina să îşi continue explorarea şi să-şi dorească să descopere în continuare lucruri noi.

Iată cum poţi trezi interesul şcolarului mic pentru a cunoaşte lucruri noi.

• Învaţă-l prin joc. Cel mai interesant lucru pentru copii la această vârstă este să se joace. Aşadar, dacă vrei să îi trezeşti copilului interesul pentru cunoaştere, poţi face acest lucru propunându-i jocuri şi activităţi din care învaţă lucruri noi.

• Profită de curiozitatea lor specifică. Copiii pun numeroase întrebări despre lumea înconjurătoare şi vor să afle cele mai diverse lucruri. Pornind de la întrebările celui mic, poţi să îi oferi mai multe informaţii interesante despre subiectele care îl interesează. Este mai usor să porneşti de la preocupările lui pentru a-i trezi interesul pentru cunoaştere decât de la ce ţi-ai dori tu să cunoască. De exemplu, dacă este fascinat de dinozauri, dar tu ai dori să fie un mic matematician, cumpără-i cărţi despre dinozauri (adecvate vârstei) şi amâna discuţia despre numere după ce copilul şi-a satisfăcut curiozitatea privind subiectul său preferat. Iar dacă poţi lega cumva matematica de dinozauri, ai şi mai multe şanse să îi trezeşti interesul.

• Apelează la mai multe modalităţi de a i prezenta informaţiile: filmuleţe, jocuri educative, imagini sau activităţi practice pe care le puteţi realiza împreună. De exemplu, dacă vrea să afle cum se formează fulgii de zăpadă, îi poţi arăta imagini cu fulgi de zăpadă la microscop, puteţi iesi afară să observaţi împreună fulgii de nea, folosind o lupa şi puteţi folosi tehnica origami pentru a crea fulgi din hârtie.

• Ajută-l să persevereze în activitate povestindu-i despre cum va fi produsul final sau ce va reuşi să facă după ce va termina de învăţat. De asemenea, este bine să apreciezi eforturile copilului şi să îl lauzi atunci când obţine rezultate bune.

• Emoţiile trăite de copil sunt deosebit de importante fiindcă dorinţa de a retrăi starea de bine simţită, îl va motiva să repete o activitate şi să afle mai multe lucruri despre ceea ce învaţă. De aceea, este bine să ai o atitudine pozitivă faţă de copil în momentele în care îl înveţi ceva, să fii dispus să nu continui o activitate dacă s-a plictisit şi, în general, să îl ajuţi pe copil să descopere că a învăţa lucruri noi este distractiv.

La Creartes after school detinem tehnici motivationale moderne de invatare pentru toate categoriile de copii. Va asteptam cu drag!

Copiii si limbile straine

Exista o multime de teorii despre "cel mai bun mod" de a creste un copil bilingv, dar majoritatea cercetatorilor sunt de acord ca un copil care inca de la o varsta frageda intra in contact cu doua limbi in acelasi timp, le va invata pe amandoua.

Intr-un studiu recent cu privire la importanta invatarii in procesul de dezvoltare a creierului in primii 3 ani de viata, se sugereaza ca limbile straine ar trebui sa fie invatate de catre copii cat mai devreme posibil. Insa, cu atatea cerinte impuse copilului, parintii isi pot pune intrebarea fireasca: este important pentru copilul meu sa invete o limba straina la o varsta foarte frageda? De ce? Care ar fi posibilitatile de invatare a unei limbi straine la copiii mici?

In general copii au o capacitate foarte mare de invatare a cuvintelor. Cand parintii folosesc cuvinte in limbi diferite pentru a desemna acelasi obiect (de ex. caine sau dog) , copilul va invata pur si simplu ca ambele cuvinte se aplica la acel obiect. 

Daca mai tarziu copilul va spune: "uite un dog" parintele ii va raspune "da, este un caine, dog". La varste mici, pana la 2-3 ani este mai bine ca denumirile obiectelor in ambele limbi sa fie introduse gradual.

La 2-3 ani este bine ca una dintre cele doua limbi sa devine limba principala, in care copilul invata gradual constructia propozitiilor, urmand ca apoi sa invete regulile celeilalte limbi. Daca copilul devine confuz sau frustrat de schimbartile de limba, ramaneti la o singura limba, cea de-a doua urmand sa fie invatata mai tarziu.

In primul rand este important sa incurajati interesul copilului dvs. in alte culturi, in alte limbi si sa-i aratati cat de mult apreciati dvs. efortului lui de a invata o noua limba. Daca aveti posibilitatea, participati alaturi de copil la evenimente culturale cu muzica, dans si de ce nu chiar cu specialitati culinare din tara a carei limba o invata copilul dvs. Tot asa, cartile, CD-urile si casetele video reprezinta un ajutor substantial in invatarea limbilor straine. Daca sunteti chiar dumneavoastra insiva un vorbitor al acelei limbi straine puteti sa-i cititi copilului si sa-l invatati cuvinte, expresii noi, fara insa sa-l fortati sa invete. 

Parintii isi pot imbunatati propriul limbaj bilingv in timp ce dezvolta cunostintele bilingve la copii lor. Bilingvismul nu afecteaza in mod negativ educatie copilului, ci dimpotriva are un impact pozitiv asupta dezvoltarii psihice a copilului.

Cursurile de limbi straine reprezinta una din principalele preocupari ale noastre. Pentru o oferta personalizata va asteptam la after school.

Hainele cele noi ale imparatului - de Hans Christian Andersen

"Si ziceti ca sunt neintrecut de frumoase?
-Da, si miraculoase. Stofa aceasta n-o poate vedea decat acela care are rangul pe care il merita.
- Si, daca nu ai rangul potrivit, stofa nu se arata ochilor?
-Nu, maria- ta, si nici cei prosti nu-i pot vedea stralucirea."

Toate povestile lui Hans Christian Andreson au fost scrise pentru oameni mari, dar pentru ca acestia refuzau sa asculte adevarurile amare dezvaluite de scriitorul danez, povestile au ajuns la copii. Nu sunt povesti simple, cu o morala ingrosata, sunt povesti simple despre complexitatea vietii, uneori sunt amare sau ironice, cum este povestea de fata, poate cea mai celebra dintre toate. Cine nu a auzit despre imparatul atat de vanitos incat schimba hainele in fiecare zi, pana epuizase toti croitorii din lume? Sau de croitorasii cei isteti care au vrut doar sa castige un ban usor, dar, fara sa vrea, au dat o lectie de viata unui regat intreg?

Astazi, la Creartes Land after school cei mici au facut cunostinta cu versiunea in engleza a acestei povesti pe care va invitam sa o ascultati si dumneavoastra aici:

http://www.storynory.com/2008/06/23/the-emperors-new-clothes/

Pierre Auguste Renoir - un reprezentant de baza al impresionismului

Pierre-Auguste Renoir a fost unul din cei mai celebri pictori francezi, creator - împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă şi portrete l-a îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influenţa lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare. Denumit pe drept "pictorul bucuriilor vieţii", Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenţei sale.

Pierre-Auguste Renoir s-a născut la 25 februarie 1841 în Limoges. Tatăl său a fost croitor. Copilăria şi-a petrecut-o în Paris, într-un cartier apropiat de palatul Louvre. La 13 ani lucrează deja ca pictor de porţelanuri, mai târziu pictează evantaie şi jaluzele, reuşind să strângă o sumă de bani pentru a putea studia pictura. Timpul liber îl petrece la Louvre, unde copiază lucrările expuse în muzeu. După un scurt timp petrecut în şcoala pictorului Charles Gleyre, în 1862 este admis în Académie des Beaux-Arts din Paris. La şcoala de pictură a lui Gleyre cunoaşte şi se împrieteneşte cu Claude Monet, Fréderik Bazille şi Alfred Sisley care studiau şi ei pictura. Ei resping arta somptuoasă acceptată în acel timp de "Salonul Oficial", celebra expoziţie anuală pariziană, unde lucrările erau admise după o selecţie minuţioasă.

Renoir reuşeşte să expună în 1865, dar în anul următor este respins, împreună cu Manet şi Cézanne. În 1867 şi 1970 expune din nou la Salon. Moartea prietenului său, Bazille, căzut pe front în 1870 în Războiul franco-prusac îl afectează profund. După sfârşitul războiului, îl vizitează des pe Monet, care locuia atunci la Argenteuil, în apropiere de Paris. Vin aici şi Sisley, Pissarro şi Manet, pentru a picta împreună.

Cei patru fondează asociaţia Société d'artists, care organizează în 1874 prima expoziţie a impresioniştilor. 

Câţiva colecţionari încep să se intereseze de pictura impresionistă şi unele pesoane influente îi comandă portrete. La sfârşitul anului 1879 pleacă în Italia, unde descoperă pe marii maeştrii ai Renaşterii. Renoir începe să-şi formeze propriul său stil. Personajele scoase în evidenţă cu contururi ferme din fundalul deschis al pânzelor sale amintesc de frescele italiene, iar trupurile albe ca porţelanul trimit la arta lui Ingres (période "ingresque"). Pe măsura înaintării în vârstă, liniile lui Renoir devin mai blânde şi artistul se îndreaptă către un stil mai armonios şi mai fin (période "nacrée").

Artistul este chinuit de o paralizie parţială şi de reumatism. Medicii îi recomandă o climă mai blândă, motiv pentru care în 1907 îşi cumpără o proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. În 1919 este distins cu Ordinul Legiunii de Onoare. Ultimii ani ai vieţii sunt marcaţi de moartea rudelor apropiate, de război şi de boală. Renoir continuă însă să picteze. Lucrează şezând, cu penelul fixat de mâna dreaptă, dar regretă că nu mai poate picta tablouri mari. "Cred că n-a trecut nici o zi în viaţa mea în care să nu fi pictat" - mărturiseşte artistul cu puţin înainte de a muri. Se stinge din viaţă la 2 decembrie 1919.

Va asteptam la Atelierul Artelor din cadrul Creartes after school.

Despre importanţa creativitatii în educaţie

Daca vom dori sa aflam ce este creativitatea vom afla ca exista peste 120 de definitii ale creativitatii. Majoritatea vorbesc despre dispozitiile interne, adica despre “trasaturile”, “caracteristicile” sau “atributele” care disting o persoana foarte creativa de una mai putin creativa. Spunem despre o persoana ca este foarte creativa atunci cand ea are o dispozitie interna dezvoltata pentru:

1) A genera idei

2) A sapa mai adanc in idei

3) A explora ideile cu deschidere si curaj

4) A asculta “vocea sa interioara”

Creativitatea este un process complex care poate aparea in orice domeniu al vietii si este esentiala pentru a fi o persoana de succes in zilele noastre.

Desi creativitatea este cel putin la fel de importanta ca si cunoasterea in educatia celor mici, sistemul de invatamant actual este departe de a recunoaste necesitatea dezvoltarii creativitatii copiilor nostri. 

La Creartes Land after school ne dorim sa venim in sprijinul sistemului national de invatamant si sa le oferim celor mici spatiul ideal pentru a-si cultiva energia si curiozitatea. Noi credem ca resursele umane sunt asemeni resurselor naturale- se afla ascunse in fiecare dintre noi si asteapta sa fie descoperite. Este ingrijorator faptul ca exista oameni care nu au fost invatati sa isi exploreze resursele interioare si care trec prin viata fara a descoperi care sunt talentele lor si fara a le cultiva.

De aceea, in cadrul cluburilor noastre ne propunem sa creem posibilitatea explorarii abilitatilor si capacitatilor elevilor nostri pentru a-i ajuta sa se descopere si sa se dezvolte. 

Fie ca ne exprimam prin culori, prin cuvinte sau prin pasi de dans, pentru noi este important sa facem asta cu pasiune si placere.

Va invitam sa vizionati (daca nu ati facut-o deja) o conferinta cu peste 25 de milioane de vizualizari pana acum: Sir Ken Robinson despre necesitatea unui sistem educational care sa cultive CREATIVITATEA.