Pagini

5 mai 2014

Muzeul de Artă Theodor Aman

In Saptamana Altfel copiii de la Crertes Land after school au vizitat muzeul de arta ,,Theodor Aman”. Impreuna am facut o calatorie in timp, in curtile boieresti si bulevardele verzi ale secolului al XIX-lea.

În secolul al XIX-lea, pe fosta stradă a Clemenţei, actuală C.A. Rosetti, îşi aveau reşedinţele familiile protipendadei bucureştene ca: Cesianu, Barozzi, Costescu-Comăneanu, Butculescu, Bărcănescu, Păucescu, Argetoianu, Catargi sau Cantacuzino. Clădirile erau mari, unele cu două etaje, toate înconjurate de curţi şi grădini întinse. La numărul 8 se afla casa lui Theodor Aman, despre care Em. Hagi Mosco scria: „unică în felul ei în oraş, are o înfăţişare artistică de mică proporţie, dar cît se poate de reuşită, prin ornamentaţia exterioară şi statuile care o împodobesc”.

Construită în stil neoclasic între 1868-1869 pe locul fostelor grajduri şi dependinţe ale casei de zestre a soţiei Ana, născută Politimos, a fost realizată de arhitectul Franz Scheller, după indicaţiile lui Aman, fiind structurată pe parter, etaj şi pod. Faţada dinspre stradă este decorată cu basoreliefuri, nişe cu statui realizate de Karl Storck şi medalioane cu efigiile lui da Vinci şi Michelangelo. Ulterior, muzeul a păstrat, în mare parte, amenajarea iniţială a casei, spaţiul cel mai important fiind atelierul, singura cameră înaltă de 6.70 metri, care era o expoziţie permanentă pentru lucrările lui Aman. La etaj, în dreapta atelierului de primire era, de fapt, adevărata „odaie de lucru”, ale cărei duşumelele fuseseră vopsite în alb.

Theodor Aman îşi dorise prin testament ca reşedinţa lui să devină muzeu; aşa că după moartea marelui pictor, Ana Aman dona statului colecţia şi casa, tocmai în ideea ca aceasta să devină instituţie muzeală, fapt ce se va întâmpla în 1908. Colecţia muzeului cuprinde 196 de picturi, 400 de desene şi gravuri, precum şi 50 de plăci de gravură. Astfel, muzeul este singura casă-document de epocă rămasă în Bucureşti. Aflat într-un vast proces de restaurare, muzeul va fi deschis publicului spre vizitare începând cu luna mai a acestui an.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu