Pagini

16 octombrie 2013

Dezvoltarea atenţiei la copii

Prin sarcini simple care se pot desfăşura în orice context, putem contribui la dezvoltarea atenţiei la copii. Importanţa este dozarea energiei şi a dispoziţiei  pentru a face acest lucru.

În perioadă şcolară mică atenţia este destul de instabilă. Copilul nu dispune de atenţie distributivă, de aceea orice factor perturbator poate întrerupe concentrarea care şi aşa este de scurtă durată.


Caracterul activ al atenţiei spontane a copilului poate fi menţinut prin măiestria şi răbdarea învăţătorului, prin lecţii bine organizate, interesante, prin conţinuturi adaptate şi selectate după nivelul de înţelegere. 


Noutatea, imprevizibilul, expresivitatea, schimbarea metodelor de lucru sunt căi de menţinere a atenţiei la after school!

Concentrarea pe activitatea de învăţare asigură înţelegerea. Astfel atenţia voluntară este adesea solicitată.Treptat, copilul îşi mobilizează singur atenţia voluntară, se obişnuieşte cu efortul şi reuşeşte să blocheze o parte din factorii perturbatori. Acest salt calitativ se datorează creşterii interesului pentru învăţare, motivaţiei, experienţei dobândite, dar şi dezvoltării proceselor psihice.

Formele de neatenţie sunt multiple şi se pot datora distragerilor (orientarea atenţiei spre altceva), caracterului neinteresant al lecţiilor, repetiţiilor exagerate, evenimentelor cotidiene care “macină“ interiorul copilului. Oboseală şi stările de boală pot fi şi ele cauze ale lipsei de concentrare.
Există o curbă a atenţiei de care trebuie ţinut cont în programarea activităţilor. Luni capacitatea de concentrare este mai mică, apoi creşte şi scade din nou vineri. Prima oră de curs este afectată de o discretă stare de somnolenţă, ultima de oboseală.

Ritmul neadecvat, agitaţia, frică, pot slăbi eficientă şi interesului copiilor pentru activităţi. Cadrele didactice trebuie să dozeze corect temele date, iar părinţii trebuie să analizeze solicitările cărora copilul trebuie să le facă faţă, să ţină cont de alternarea perioadelor de activitate cu perioade de odihnă, de relaxare şi de joacă.

Creartes After School vine în sprijinul părinţilor şi al elevilor în vederea  completării procesului instructiv – educativ, propunandu-şi o utilizare eficientă a timpului petrecut în afara şcolii. Pentru noi, fiecare copil este unic şi fiecare părinte ne spune o poveste importantă de viaţă. Ne dorim să avem o abordare cat mai corectă ȋn raport cu nevoile copilului, pentru a oferi ȋntregii familii o experienţă cu adevărat placută.

Un exemplu de activitate care stimulează capacitatea de concentrare a atenţiei copilului este rezolvarea de jocuri de tip puzzle.

Propune-i copilului să cumpăraţi unul impreună, în funcţie de domeniul care il interesează şi pe el şi rezolvaţi-l impreună. O modalitate de a creşte dificultatea rezolvării unui puzzle este de a cere copilului să nu priveasca decat o singură dată, la inceput, imaginea pe care urmează sa o reconstruiască din piese. Puzzle-ul ii exersează copilului capacitatea de concentrare şi perseverenţa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu