Arta
contemporană nu este doar un focar de energie şi mişcare dar dă viaţă la o
mulţime de obiecte efemere dar pline de efect care trezesc interesul publicului
și-i suscită creativitatea. Prezentul îşi impune regulile şi omul contemporan
nu poate să aleagă sau să aştepte, acesta, este absorbit de un flux inevitabil
de infomație. Imensa maşină a timpului merge prea accelerat înainte şi este
prea dificil să te opreşti pe loc, mecanism la care noua generație trebuie nu
doar să se adapteze ci să și asimileze rapid și eficient
informația transmisă. Muzeul contemporan datorită expozițiilor temporare care
le găzduiește reflectă indubitabil forfota din lumea înconjurătoare, acesta
reprezintă o oglindă a diverselor activități din mediul artistic.
Învățământului artistic s-a întemeiat în spații muzeale care permiteau studiul
asupra operelor antice sau picturilor contemporane epocii. Primordiala funcție a muzeului este de a
instrui publicul, oferindui șansa să vadă istoria din perspectiva artei care
spre deosebire de izvoarele scrise reflectă în cheie psiho-socio-culturală
trecutul. Noua generația adaptată ritmului accelerat de viață nu se mulțumește
cu mediul de învățământ formal care oferă un pachet standart de informație.
Programele educaționale necesită a fi adaptate contemporanietății prin
interdisciplinaritate, interactivitate și o doză mai mare de mișcare.
Interdependenţa dintre
educaţia formală, non-formală şi informală este produsul epocii contemporane şi
răspuns la nevoile societăţii moderne. Între diferitele forme de educaţie se
pot institui trei relaţii şi anume: convergente (de întărire reciprocă),
paralele (de independenţă) şi divergente (de influenţă negativă).
Caracteristic pentru
educaţia formală şi non-formală este faptul că ambele sunt forme organizate de
societate în scopul facilitării şi
grăbirii acumulărilor de cunoştinţe, modelării comportamentelor dat
fiind că deţin un rol deosebit dezvoltarea personalităţii. Interdependenţa a
tuturor acestor forme duce la creşterea potenţialului educativ cât şi la
potenţarea creativităţii. Educaţia non-formală este o completare a educaţiei
formale. Educaţia formală asimilează, ghidează, completează şi corectează
informaţiile obţinute pe calea educaţiei non-formale şi informale; ea
constituie o funcţie integrativă, de sinteză a diferitelor experienţe trăite
până la o anumită vârstă. Punerea în valoare reciprocă a acestor trei forme de
educaţie constituie modalitatea de a obţine eficienţa maximă a activităţii
educative, realizării unei educaţii permanente şi globale în acelaşi timp.
Muzeele, bisericile,
programele de televiziune, de radio, tematica activităţii teatrale şi
editoriale pot alcătui un cadru, o acţiune concentrată ce ar consfinţi practic
raţiunea unificării celor trei forme de
educaţie şi în deosebi a efectelor lor.
I.C.O.M defineşte muzeul ca fiind ,,o instituţie
permanentă, creată pentru conservarea, cercetarea, punerea în valoare prin
diferite mijloace şi mai ales expunerea pentru instruirea şi educarea
publicului a colecţiilor de obiecte de interes artistic, istoric, ştiinţific şi
tehnic”.
Bruno-Nassim Aboudrar face o definiţie spunând că: ,,Muzeul trebuie să
expună patrimoniul ce-l conservă, să educe şi să ofere plăcere”.
În 1922, Jean Capart,
conservatore şef al Muzeului de Artă şi Istorie din Bruxelles, conferă muzeului
două misiuni: una ştiinţifică şi internă, alta, educativă şi de comunicare
exterioară. Funcţiile muzeului sunt definite de Henri Rivière şi I.C.O.M prin
,,cinci verbe” : de cercetare, achiziţionare, conservare, comunicare şi
expunere. Peter van Mensch reduce definiţia la ,,trei verbe”: a oferi, educa şi
comunica.
Proiectul muzeal conţine
nişte sub puncte precum: tematica publicului şi muzeografia. Tematica propusă
depinde de muzeu adică de spaţiu sau colecţie. Tema coordonează cu activităţile
muzeale şi deci este importantă întru dezvoltarea muzeului dar, cu toate
acestea absenţa temei este din ce în ce mai acceptată. Muzeul pentru a putea
evolua şi întreţine are nevoie de public.
Instituţiile muzeale îşi diversifică activităţile pentru a atrage mai mult
public. Activităţile ţin de prezentarea textelor în mai multe limbi.
Muzeografia expoziţiei este un factor primordial în determinarea discursului
purtat la o expoziţie, înaintea obiectelor expuse este un element esenţial al
proiectului muzeal ce trebuie să stabilească la ce nivel opţiunile muzeografice
sunt în acord cu tematica muzeală şi cu publicul. Opţiunile muzeografice
privilegiate sunt fondate pe stimulare, principalul factor de a atrage grupe de
tineri. Proiectul muzeal nu poate să se limiteze la aspectele direct accesibile
publicului, expoziţiei şi stimulării. El caută echilibru dintre patru funţii:
expoziţii, conservare, cercetare şi stimulare.
Ştiinţele umane şi mai
particular sociologia, mult timp a fost
indiferentă faţă de muzeologie. Cercetările care au fost făcute pentru a
restabili muzeul în contextul lui social a dus la necesitatea de a instrui
publicul.
Logica publicului - Muzeele
reflectă contextele culturale, politice şi sociale în care se înscriu. Lucru
contemporan cu publicul este legat de democraţie şi de drepturile omului care
îi permit libertate de participare la viaţa culturală.
Instruirea publicului Lucru asupra publicului a fost mult timp disociat de politica muzeală la
nivel de instituţie şi mai general administraţiilor culturale. După al doilea
război mondial, în Europa priorităţile muzeale au fost înainte de toate
patrimoniale şi materiale, asociaţiile profesionale nord-americane a evidenţiat rolul pedagogic al muzeului.
Frecventarea muzeelor Studiile publicului ne permit mai
bine să cunoaştem frecventarea. Pentru
Hana Gattesdiener, Lucien Mironer şi Jean Davallon, muzeele cunosc în Franţa ,,
o dezvoltare rapidă cu ajutorul publicului”. Frecventare nu este aceeaşi la
toate muzeele. Repartiţia geografică a frecventării depinde de locaţia
muzeelor, dar este egal alăturată organizării teritoriale a ţării: muzeul este un fenomen urban marcat de contrastul dintre capitală şi
provincie.
Politica publicului Afirmaţia unei misiuni culturale este de a
pune în valoare politica publicului ce duce la ameliorarea funcţionării, de
oferirea de noi servicii şi de a propune un ansamblu de activităţi. Muzeul se
adresează mai multor categorii de vizitatori. Interesul purtat vizitatorilor se
traduce prin reamenajarea colecţiilor
permanente şi generalizarea expoziţiilor temporare. Prestările sunt din ce în
ce mai diverse: vizitele cu ghid şi ajutorul la vizită, ateliere pentru copii
şi vizite şcolare, formaţie pentru profesori, evenimente-conferinţe, concerte,
întâlniri - sunt metode ce modifică raportul dintre public şi muzeu.
Instituțiile muzeale sunt
niște laboratoare în care privitorul nu doar preia informația dar poate să o modifice sau interpreteze în cheie
personală. Muzeul contemporan oferă sugestii care trezesc curiozitatea de a
descoperi și a contribui la nașterea
operei. Un exemplu relevant este instalația, limbaj artistic în care este accentuat
cu precădere rolul privitorului, ca figură totală în definirea instalaţiei.
Privitorul este totodată jertfă şi critic la asociaţii, gânduri şi amintiri
stârnite de instalaţie. Acesta se refugiază în atmosfera operei înţelegând
mesajul transmis de artist. Rolul instalaţiei este să trezească entuziasm şi
recţii. Artistul trebuie să prevadă traseul ales de privitor şi toate punctele
de vedere urmărite de acesta. Instalaţia ,,totală” trebuie să insufle
vizitatorului sentimentul că spaţiul în care a ajuns este locuit de mult şi că
acolo au trăit şi trăiesc oameni şi, doar pentru câteva minute a fost lăsat cu
scopul de a se întoarce. Artistul trebuie să creeze iluzia prezenţei permanente
a omului. Artistul rus Ilya Kabakov studiază psihologia omului în diferite
situaţii precum starea în faţa unei pise de teatru, film sau stadion.
Instalaţia degajă atmosfera de
semi-somn, în care privitorul evadează în vis şi meditaţie şi totodată este
conştient de lumea reală.
Scenografia spaţiului
contribuie la mecanismul timpului. Obiectele vechi sau distuse în mod cert
reprezintă trecutul, obiectele cu formă stranie reprezentă viiotorul iar prezentul, este însuşi privitorul care stă în
centrul instalaţiei. Obiectele care
sugerează timpul insuflă frică şi mister care se manfestă prin: te opreşti şi
nu poţi ieşi din ea; stai neclintit şi aştepţi emoţionat cu sentimentul că ceva
se va întâmpla; cineva trebuie să vie; în acelaţi timp s-a întâmplat ceva; aici
deja s-a întâmplat ceva; te afli în centru a trei timpuri; stai în puctul în
care există o tensiune ce trece prin tine şi pe lângă tine, unde totdeauna ceva
se întâmplă; acest spaţiu de plimbă de a trecut la viitor şi invers, starrea
care te ameţeşte şi nu-ţi permite să te mişti; lucrurile care te înconjoară nu sunt la fel, ele se amestecă
cu obiectele şi emoţia timpului; în unele obiecte se concetrează emoţia
viitorului iar în alte cea a trecutului; spaţiul se împarte în trecut şi
viitor; identificarea concetraţiei timpului din obiecte; prezenţa privitorului;
lipsa exploziei în acest circuit; tu stai printre alţi vizitatori şi îţi pare
întrebarea dacă aceasta se întâmplă doar cu tine sau cu fiecare în parte.
Instalaţia este spaţiul
reconstituit ce posedă o scenografie complexă cu rolul să impresioneze
privitorul. Instalaţia ,,totală” este un loc destinat mişcării, unde a fost,
este sau poate fi un eveniment. Dramaturgia instalaţiei este constuită de privitorul care urmează traseul regizat de
artist şi aşteaptă ceva neobişnuit.
Textul din interiorul instalaţiei care are calitatea de a absoarbe mai multe
genuri, stârneşte interesul privitorului precum şi lumina sau culoarea care au
ca rol să participe la crerea atmosferei.
În această ordine de idei
muzeul contemporan prin film, fotografie, pictura, sculptură sau performance oferă un material
valoros care poate completa în mod eficient programele educaționale
existente. Prin noile limbaje artistice
contemporane tinerii se pot indentifica în acest circuit al prezentului și
hrăni cu o doză esențială de energie și creativitate. Fregventarea muzeului
comporan poate trezi un interes substanțial nu doar pentru domeniul artistic ci
și pentru celelalte discipline predate în școală prin sporirea imaginației și
stimularea gândirii. Muzeul reprezintă un teren de joacă sau un atelier
permanent deschis pentru lucru sau experiment, spațiu cu condiții adecvate
tinerilor înghițiți de avalanța de informație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu