Imaginile pictate în adâncul peşterilor, pe versanţii munţilor, pe oase, pietre sau pe propria piele cu mult timp în urmă au fost considerate instrumente de magie, menite să facă legătura dintre forţele vizibile şi cele invizibile ale lumii. Prin linii şi culori omul preistoric configura imagini prin care putea intra în relaţie cu fenomenele naturale şi ritmurile cosmice.
Imagini din preistorie au fost descoperite pe toate continentele dar cele mai spectaculoase mărturii sunt păstrate în peşterile din munţii Cantabrici (nordul Spaniei) şi cele din sudul Franţei, Lascaux, Altamira (15000-10 000 î. Ch) Peche-Merle, Font-de-Gaume, Terruel. Altele s-au păstat în clima uscată a nordului Africii la Tassili, altele în Siberia sau în alte puncte diferite ale globului. Scenele reprezentative erau cele de vânătoare sau cele legate de cultul fertilităţii, repere vitale în existenţa umană.
La sfârşitul perioadei neolitice, odată cu stabilizarea climei, pe lângă vânătoare apare un nou mijloc de existenţă: agricultura. În aceste vremuri de început ale artei tinerii Huan, Lupus şi Garhi învăţau de la părinţi cum să-şi câştige hrana şi să cultive pământul. Bucuria şi curiozitatea lor nu ţinea de gospodărie ci şi de distracţie, excursii, jocuri şi desen. În fiecare zi după apusul soarelui băieţii se adunau în jurul focului şi ascultau poveştile adevărate spuse de către profesoara lor Maya.
Maya: Când urmăriţi un animal să aveţi răbdare să-i analizaţi fiecare mişcare, mirosul, urmele lăsate de copite chiar şi firele de păr laste pe iarbă. Dacă îi vom înţelege viaţa şi obiceiurile mai uşor vom putea să ne apropiem de el.
Lupus: Trebuie să ne ascundem şi să aşteptăm?
Huan: Să ne pregătim suliţele?
Garhi: Ne vom construi o ascunzătoare şi vom aştepta până turmele numeroase de animale se vor apropia de noi.
Maya: Linişte! Încheţi ochii şi asculaţi pădurea şi ve-ţi simţi respiraţia fiecărui animal...
În timp ce tinerii încercau să afle misterele pădurii Maya s-a îndreptat spre lespedea peşterii şi începu să deseneze figura unui bizon uriaş. Desenul însă nu era făcut doar cu cărbune ci şi cu nişte substanţe colorate realizate din plante aşa încât pictura a prins viaţă cu multe culori ce reprezentau malul unui râu unde se adăpau animalele cu vegetaţie bogată.
Din istoria vopselei se ştie că omul preistoric a descoperit culoarea roşie folosind oxid de fier pentru a desena pereţii cavernelor în care trăia. Însă Egiptenii au fost cei care şi-au dat interesul în crearea unor vopsele în adevaratul sens al cuvântului. Ei au inventat pigmenţii, realizandu-i din substanţe extrase din sol. Ei au pus în evidenţa galbenul, portocaliul şi roşul. Romulanii au descoperit culoarea violet. Aceasta se obţinea prin strivirea unor moluşte ce aveau o culoare violet-verzuie.
Aztecii preparau vopsea roşie din cochiile gândacilor iar spaniolii au introdus în Europa, în 1500, culoarea roşu carmin. Indienii foloseau în acele vremuri un tip de vopsea de culoare galbenă care se realiza din urina de vacă amestecata cu lut. India fiind în acele vremuri o colonie, vopseaua era transportata la Londra pentru purificare.
Pana în secolul XVI vopselele erau produse din substanţe naturale extrase din arbori şi diverse plante. Din acest motiv, majoritatea vopselelor se produceau în zonele tropicale şi subtropicale, cum ar fi America Centrală şi India, unde există vegetaţia care asigura producerea de pigmenţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu